luni, 6 mai 2013

Parteneriatului educativ judeţean „BUNELE MANIERE”, Ediţia a II-a

     Luni, 1 aprilie 2013, s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, ediţia a II-a a acestui proiect, în cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, coordonatorul activităţilor fiind prof. Rodica MONE, iar colaboratori prof. Mărioara Donca, prof. Delia Mureşanu, prof. Simona Ungureanu, documentarist prof. Ramona Fonai şi bibliotecar Maria Vişovan. La nivel judeţean, s-au stabilit parteneriate cu alte 10 unităţi de învăţământ. 

     Grupul ţintă: elevii clasei a 9-a E (30) şi 15 elevi din clasele a 10-a F, respectiv a 10-a H. 


     Elevii şi-au propus şi au realizat diverse produse pe tema „Aşa DA, aşa NU!”: un  filmuleţ, un cântec compus şi interpretat de un grup de 8 elevi, prezentarări PPS, desene şi eseuri tematice.


    Pentru produsele originale şi sugestive prezentate, elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” au fost răsplătiţi cu diplome şi cărţi.